Prima trupă care a realizat un videoclip într-un spațiu fără gravitație se numește OK GO. Protagoniștii sunt cunoscuți pentru clipurile lor inedite, ele fiind filmate prin parteneriate cu companii mari precum Honda, Chevrolet sau Red Star Macalline.

Trupa OK GO se bucură de succes încă din anul 1998 datorită abordării sale originale și creative în materie de videoclipuri. Timp de opt ani, membrii trupei s-au chinuit să găsească un sponsor pentru ideea lor plină de curaj.

Astfel, pentru realizarea acestuia, compania aeriană rusească S7 Airlines a sponsorizat trupa, considerând această colaborare o strategie de marketing.

“Noi îi sprijinim pe cei care doresc să facă ceva nou, neașteptat, îndrăzneț”, a declarat directorul general adjunct al de marketing al S7 Group, Tatiana Filev.

Videoclipul este filmat fără efecte speciale, în Rusia, la Cosmonaut Training Center Gagarin. Filmările au avut loc pe aerodromul militar Chkalovsky timp de trei săptămâni, în octombrie 2015.

Muzicienii și membri ai echipajului au fost supuși unui examen medical și au fost instruiți înainte de începerea filmărilor, ei fiind asistați de instructori pe parcursul acestora

Pentru a obține efectul unui singur videoclip, luat cu o dublă, s-a filmat în mod continuu, iar în cazul în care perioada de imponderabilitate se termina, muzicienii și membri ai clipul rămâneau în locurile lor, muzica se oprea și așteptau următoarea perioadă de imponderabilitate, timpul total fără gravitație fiind de 2 ore și 15 minute.

Sursa: www.dcnews.ro

 

LEAVE A REPLY