Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International susţine că emiratul arab Qatar nu este potrivit să organizeze Campionatul Mondial de Fotbal din 2022, din cauza abuzurilor la care sunt supuşi muncitorii străini care lucrează la construirea stadioanelor, informează BBC.

Potrivit organizaţiei pentru drepturile omului, muncitorii sunt obligaţi să trăiască în condiţii mizere şi să plătească taxe enorme de recrutare. În plus, li se reţin abuziv bani din salariu şi le sunt confiscate paşapoartele la sosirea în Qatar.

Amnesty International acuză FIFA că nu a luat măsuri ca să împiedice organizarea turneului din 2022, deşi ştia problemele din această ţară, potrivit BBC. “Acest eveniment sportiv este construit pe fondul unor încălcări flagrante ale drepturilor omului. Este o pată pe conştiinţa fotbalului mondial.”, se arată în raportul Amnesty International.

Organizaţia se referă la şantierul pentru construirea stadionului Khalifa, parte din complexul sportiv Aspire Zone, care a fost folosit în trecut de unele dintre cele mai bune echipe de fotbal din lume, precum Bayern Munchen, Everton şi Paris Saint-Germain, care s-au antrenat acolo în iarnă. Amnesty le-a cerut marilor sponsori ai Campionatului Mondial din 2022, precum Adidas, Coca Cola şi McDonald’s, să pună presiune pe FIFA pentru a rezolva problemele.

Amnesty International a intervievat 231 de muncitori, majoritatea din Asia de Sud, dintre care 132 lucrează la stadionul Khalifa, iar 99 pe spaţiile verzi care înconjoară complexul sportiv Aspire Zone. “În momentul în care am reclamat că n-am mai fost plătit de luni bune, angajatorul a ţipat la mine şi mi-a zis că, dacă o să mai protestez, nu voi părăsi ţara vreodată”, a declarat unul dintre muncitorii străini, potrivit BBC.

Autorităţile de la Doha s-au arătat îngrijorate de acuzaţii şi au promis să investigheze atent problema. Guvernul a precizat că bunăstarea muncitorilor străini este o prioritate şi a insistat că lucrează la o reformă sistematică a normelor de protecţia muncii din Qatar.

Amnesty International a tras acum trei ani primul semnal de alarmă în privinţa modului în care sunt trataţi muncitorii angajaţi pe şantierele pentru infrastructura Cupei Mondiale din 2022.

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a precizat că au fost luate deja măsuri pentru a îmbunătăţi situaţia muncitorilor emigranţi.

Organizarea Campionatului Mondial de fotbal din 2022 în Qatar este pusă sub semnul întrebării, întrucât Amnesty International a cerut publicarea un plan de reforme cuprinzător înainte de 2017. Totodată, organizaţia pentru drepturile omului a cerut FIFA să desfăşoare inspecţii periodice privind condiţiile de muncă în Qatar. Numărul muncitorilor străini la şantierele arenelor sportive pentru Cupa Mondială din 2022 va creşte de zece ori în următorii doi ani, la aproape 36.000, potrivit Amnesty.

 

www.mediafax.ro

LEAVE A REPLY