Președintele francez, Francois Hollande, alături de regele Willem-Alexander și regina Maxima a Olandei, care efectuează o vizită de stat de două zile în Franța, au mers joi la Muzeul Luvru, unde au admirat, între altele, un dublu portret al lui Rembrandt, achiziționat în luna septembrie a acestui an de instituția pariziană împreună cu Rijksmuseum din Amsterdam.

Cele două pânze portretizează două notabilități olandeze și au fost cumpărate cu 160 de milioane de euro de către cele două muzee, în cadrul unui acord guvernamental unic în Europa, încheiat între premierul olandez, Mark Rutte, și președintele francez, Francois Hollande, în cadrul unei întâlniri la New York, amintește vineri AFP. Ele sunt expuse împreună, alternativ în cele două instituții. Tablourile “vor fi expuse mereu împreună, alternativ, în cele mai renumite și vizitate două muzee din Europa, Rijkmuseum și Luvru. Actualul proprietar al picturilor susține această formă unică de colaborare culturală europeană”, afirmase în septembrie 2015 ministrul olandez al Culturii, dna Jet Bussemaker, când a fost anunțat acordul de achiziționare comun.

Lucrările au fost în posesia familiei Rothschild, care le-a scos la vânzare, potrivit postului de televiziune olandez NOS. Sunt două portrete care îi reprezintă pe Maerten Soolmans și Oopje Coppit, în care Rembrandt redă în detaliu îmbrăcămintea și înaltul lor statut social. Picturile au fost executate în 1634. În 1877, familia olandeză Van Loon le-a vândut familiei Rothschild.

Este prima vizită a perechii regale în Franța de la urcarea pe tron a lui Willem-Alexander, care i-a urmat mamei sale Beatrix în 30 aprilie 2013, la vârsta de 46 de ani. Cuplul regal este însoțit de circa 15 șefi de firme, printre care Heineken, Rabobank, Philips și Unilever, regele olandez urmând să participe și la un dialog între reprezentanții patronatului francez, Medef, și echivalentul său olandez în domeniul inovației în sectoare ca aeronautica, urbanismul, energia și industria agro-alimentară.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY