Sursa foto: go4it.ro

Remus Dogaru, inspector în cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române (AACR) a declarat, la conferinţa „Revoluţia dronelor“, că pentru a zbura în legalitate o dronă în ţara noastră, de orice dimensiuni şi greutate, posesorul trebuie să o identifice, iar în momentul în care vrea să o ridice sau înainte să facă acest lucru trebuie să anunţe centrul de operaţiuni aeriene. Inspectorul de la AACR a precizat că este ilegal să decolezi şi să aterizezi o dronă într-un spaţiu intravilan dintr-un oraş sau localitate.

Legislaţia naţională în materie există din 2007, dar ulterior, printr-un ordin, a fost modificat Codul Aerian care asimilează dronele ca fiind aeronave civile, a spus Dogaru, la evenimentul organizat de ZF şi Go4it în parteneriat cu Falcon Electronics.

Orice dronă care are o greutate cuprinsă între 15 kg şi 150 de kg trebuie să aibă permis naţional de zbor. Mai mult, orice aparat de zbor de acest fel, chiar şi unul de 50 de grame, trebuie identificat în România.

Practic, pentru a folosi în deplină legalitate în România o dronă cu o greutate mai mică de 15 Kg trebuie mai întâi să o identifici, să o duci într-un spaţiu care nu este intravilan şi apoi să ceri permisiunea de zbor înainte ca aceasta să fie ridicată în aer. Nu contează faptul dacă dispozitivul este echipat cu cameră sau nu. Dronele pot fi folosite, însă, fără a cere permisiune de zbor, în spaţii închise, precum săli, camere sau hale. Încălcarea legislaţiei dronelor în ţara noastră constituie infracţiune penală.

„Componentele de drone sunt produse aeronautice. Taxa de identificare a unei drone este de 90 de euro +TVA”,  a adăugat Dogaru.

Piaţa dronelor din România, inhibată de legislaţia restrictivă

În România s-au vândut anul trecut între 2.500 şi 3.000 de drone, un număr destul de redus. Volumul mic al livrărilor este cauzat de legislaţia restrictivă, potrivit lui Dan Cuţui, directorul executiv al Falcon Electronics, care este importatorul autorizat al dronelor Parrot.

„Ministerul Transporturilor a emis o lege care omoară o piaţă care încă nu se formase. Este foarte restrictivă, chiar şi pentru dronele mici. Utilizatorii trebuie să le înregistreze, să plătească o taxă care depăşeşte uneori valoarea dronelor şi trebuie să anunţe mereu autorităţile când le folosesc”, a spus Cuţui. El a spus că cel mai ieftin model Parrot din oferta Falcon – Airborne Cargo Travis – costă în jur de 450 de lei, iar taxa de identificare este de 90 de euro plus TVA. Practic, costul final care trebuie suportat de clientul care achiziţionează acest model şi doreşte să fie în legalitate este de în jur de 850 de lei.

La nivel global au fost vândute anul trecut aproximativ 2 milioane de drone.

Sursa: go4it.ro

LEAVE A REPLY