Preşedintele PNL, crede că este prea devreme pentru a  estima  şansele moţiunii de cenzură, acestea depinzând, în mare măsură, şi de modul în care vor proceda PSD şi ALDE la vot, dacă parlamentarii acestor partide vor fi lăsaţi să voteze.

„E greu să fac o evaluare acum. Depinde în mare măsură şi de modul în care se va poziţiona PSD şi ALDE la moţiune, dacă îi lasă pe parlamentari să voteze sau dacă o să încerce să-i împiedice să voteze, aşa cum au procedat la moţiunea depusă de noi data trecută. Oricum este prematur să facem o evaluare pentru că mai sunt două zile jumătate până la momentul respectiv şi practic discuţiile continuă”, a declarat Ludovic Orban la România TV.

„Obiectivul nostru esenţial astăzi este să eliberăm România de sub dominaţia acestui clan politic grupat în jurul lui Dragnea care face un rău imens. Vom aduce în loc un guvern mai bun, asta este cert”, a mai spus Orban.