Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni vineri într-o ședință, în urma deciziei Curții Constituționale privind interceptările.

Potrivit Administrației Prezidențiale, după ședința CSAT președintele Klaus Iohannis va face declarații de presă.

Curtea Constituțională a României (CCR) susține că nicio reglementare din legislația națională în vigoare, cu excepția dispozițiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, nu conține vreo normă care să consacre expres competența unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică.

“Or, pornind de la datele concrete din speța dedusă controlului de constituționalitate, Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislație infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate”, se precizează în motivarea deciziei CCR de a declara ca neconstituțională sintagma “alte organe specializate ale statului” din articolul care reglementează efectuarea interceptărilor.

Plenul CCR a admis pe 16 februarie, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de “organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției”, ci și de “alte organe specializate ale statului”.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY