Doctori lucreaza intr-un spital

Un număr de 22 de persoane au ajuns, joi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe, după ce s-au intoxicat cu substanţe toxice în atelierele unei fabrici – producătoare de pierse auto – din Sibiu, ITM dispunând deja închiderea provizorie a unor secţii.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Laurenţiu Anastasiu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că 22 persoane au fost preluate de la o fabrică din Sibiu – producătoare de piese auto – după ce au suferit intoxicaţii.

“În acest moment ştim că s-a solicitat intervenţie pentru preluarea a 22 de persoane care au suferit intoxicaţii, se pare cu substanţe toxice necunoscute, la o fabrică din Sibiu”, a spus Laurenţiu Anastasiu.

La rândul său, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Szombatfalvi Torok Francisc, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a dispus efectuarea unei anchete la fabrică.

“Incidentul a avut loc în urma unei defecţiuni la o maşină de injectare mase plastice. Cel mai probabil, materialul injectabil a răspândit un fum dens, care a pătruns în hala alăturată, unde se lucra la montaje electronice”, a afirmat Szombatfalvi.

Totodată, ITM Sibiu a dispus închiderea a două ateliere din fabrică până la clarificarea problemei.

Ancheta este în curs de desfăşurare la fabrică, urmând să se stabilească natura substanţelor inhalate de muncitori.

Sursa: www.mediafax.ro

LEAVE A REPLY