Bombardamentele lansate sâmbătă de Turcia asupra unor sectoare kurde în nordul Siriei au continuat duminică cu intermitențe, a anunțat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), transmite AFP.

Bombardamentele artileriei turce au făcut, începând de sâmbătă seara, doi morți și șapte răniți în rândul Forțelor democratice siriene (FDS), din care fac parte luptători arabi și kurzi sirieni conduși de YPG (Unitățile de protecție a poporului kurd), a indicat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

Acesta a precizat că tirurile “s-au intensificat după miezul nopții și continuau (duminică) cu intermitențe, concentrându-se asupra sectoarelor controlate de FDS între aeroportul militar Minnigh și localitatea Deir Jamal’, mai la sud.

Potrivit jurnalistului Mustafa Abdi, care urmărește situația din nordul Siriei, “zeci de obuze ale artileriei turce s-au abătut asupra satelor din regiunile Azaz și Afrin, provocând pagube materiale”.

Abdi a precizat că armata turcă a bombardat localitatea Minnigh și aeroportul militar de acolo, precum și localitățile Malkiya, din regiunea Azaz (la nord), și Mazraa, din Afrin (la vest).

FDS reușise să preia controlul în urmă cu câteva zile asupra aeroportului militar din Minnigh, după lupte violente cu facțiuni islamiste și alți rebeli din insurecție.

Duminică se purtau lupte între grupările kurde și rebeli la liziera orașului Tall Rifaat, între Azaz și Alep.

Tall Rifaat, unul din bastioanele principale ale insurgenților în regiunea Alep, a fost vizat sâmbătă de peste 20 de raiduri ale aviației ruse. Forțele guvernamentale se află la doar 3 km sud de acest oraș.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY