Victor Ponta a spus că socrul său, Ilie Sârbu, a avut mandat de interceptare totală în perioada august, septembrie, octombrie 2014.

„Înainte să vin la emisiune m-am întâlnit cu socrul meu şi primise o hârtie de la DNA. Socrul meu care, sigur, e persoana cea mai apropiată de familia mea şi cu care stăm, ne vedem în fiecare zi, ştiţi că a avut mandat de interceptare totală, telefoane, ambiental, tot-tot-tot, aşa, ca la terorişti. (…) A avut acest mandat în campania electorală, septembrie, octombrie, cât a fost campania electorală. Evident că i-au dat clasare acum că… în 2018. Am hârtia de la DNA. Scrie aşa: conform legii, vă aducem la cunoştinţă că s-a procedat la interceptarea comunicaţiilor, a oricărui tip de comunicare purtată de la posturi audio, video, prin fotografiere, măsuri de supraveghere fiind autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi în perioada, şi ne dă perioada august, septembrie, octombrie 2014”, a declarat Victor  Ponta la TVR 1.

Liderul Pro România a mai spus că Ilie Sârbu a primit acea hârtie de la Direcţia Naţională Anticorupţie chiar luni.