Cei care nu doresc să rămână în UE își vor juca azi ultima șansă. Mai ales că după referendumul pentru Brexit societatea din Marea Britanie s-a divizat iar cei care doresc rămânerea Marii Britanii în UE sunt majoritari. Îngrijorările sunt foarte mari deoarece după ieșirea din Uniunea Europeană Marea Britanie va pierde 4% din PIB!

Miza este cu atât mai mare după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că Marea Britanie este liber să revoce în mod unilateral notificarea intenţiei sale de retragere din UE. Într-un posibil scenariu în care Marea Britanie va revoca Brexitul, va fi în interesul marilor puteri să păstreze instituțiile transferate, ca o sancțiune și un avertisment pentru alte țări care iau în calcul părăsirea Uniunii.

Criza economică care se anunță în Marea Britanie după ieșirea din UE și pierderea 4% din PIB, plus instituțiile financiare mutate din Marea Britanie în Germania, la Frankfurt, la fel ca și Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), transferată în Olanda, reprezintă adevăratele mize.

Theresa May are nevoie de o majoritate simplă – de 158 din cele 315 voturi ale deputaţilor conservatori – pentru a rămâne la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului. 

Potrivit celor de la BBC, cel mai probabil Theresa May va câștiga votul de încredere și va râmâne în funcția de premier și de conducător al conservatorilor. Totuși, votul este secret și nu sunt excluse surprize! Iar o diferență mică în favoarea Theresei May ar fi o prelungire a crizei politice din cadrul partidului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here