Curtea de Apel Timișoara a respins, miercuri, definitiv, contestația fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Timiș, Constantin Ostaficiuc, împotriva încheierii Tribunalului Timiș, care a dispus pe 2 februarie începerea judecării acestuia, într-un dosar în care este acuzat de conflict de interese.

“Curtea respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul Ostaficiuc împotriva Încheierii de ședință din 2 februarie 2016, pronunțate de judecătorul de Cameră preliminară de la Tribunalul Timiș în dosarul nr. 9436/30/2015”, arată soluția de miercuri de Curtea de Apel Timișoara.

Tot Tribunalul Timiș i-a respins în februarie, lui Ostaficiuc, mai multe cereri de excepții formulate de acesta.

În dosarul penal (nr. 9436/2015), în care este inculpat Ostaficiuc, care era și președinte al PDL Timiș, partea vătămată este Consiliul Județean Timiș.

Pe 23 decembrie 2015, procurorii DNA Timișoara au finalizat rechizitoriul și au dispus trimiterea în judecată în judecată în stare de libertate a inculpatului, care avea funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș la data săvârșirii faptelor.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2008—2010, inculpatul Ostaficiuc Constantin, în calitate de președinte al Consiliului Județean Timiș, a influențat și a facilitat, în mod direct, atribuirea în concesiune, în condiții ilegale, a unei parcele de teren de 816 mp situate în cadrul Parcului Tehnologic și Industrial Timișoara, către o societate comercială, în care sunt asociați soția, fiica și ginerele său, ultimul îndeplinind și funcția de administrator.

Ulterior, inculpatul a aprobat, tot în condiții ilegale, modificarea prelungirii perioadei de operaționalizare a investiției cu 8 luni, fără recuperarea redevenței de care a fost scutită societatea.

Aceste activități au avut ca urmare obținerea, în mod indirect, de către asociații firmei respective a unui folos patrimonial, reprezentat de dreptul de exploatare a parcelei respective de teren, dar și a unui folos constând în scutirea nelegală de la plata redevenței datorate retroactiv, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor din contractul de concesiune din anul 2008, în sumă de 6.728 euro, datorată Consiliului Județean Timiș încă de la data de 1 iulie 2010, când a expirat termenul de operaționalizare a investiției.

Această sumă de bani a fost virată de firma respectivă în contul Consiliului Județean Timiș la data de 6 aprilie 2015.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY