Societatea Inventatorilor din Banat (SIB) va organiza cea de-a doua ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații ‘Traian Vuia’ în perioada 25-27 mai, la Casa Tineretului din Timișoara.

‘Vor fi prezentate invenții din țară și din străinătate, din mai multe domenii, din mecanică, electronică, informatică, construcții, instalații, medicină, securitate-salvare, agricultură, protecția mediului și din alte domenii. Ne bucurăm că am reușit să aducem multe dintre invențiile care au fost prezentate la saloane naționale și internaționale de profil care au avut loc la București, Cluj, Iași, Geneva, Bruxelles, Nurnberg, Chișinău, Zagreb, dar și în alte părți’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, președintele SIB ‘Traian Vuia’, inventatorul timișorean Remi Rădulescu, inițiatorul și organizatorul evenimentului.

La ediția de anul trecut au fost prezentate peste 150 de ‘creații’ științifice medaliate, iar printre participanți s-au numărat Toader Buțincu din București, care ar vrea să găsească investitori dispuși să realizeze ‘mașina zburătoare’, chimista Mădălina Albu, care a prezentat un medicament antiinflamator pentru tratarea rănilor deschise (în arsuri grave sau cele provocate de diabetul zaharat), tânărul inginer hunedorean Corneliu Birtok-Băneasă, care a venit cu cinci invenții medaliate cu aur la saloanele internaționale, Radu Dimeca, cu proiectul captatorului de energie solară cu ajutorul căruia se pot asigura irigațiile plantațiilor, având o autonomie de acțiune pe o jumătate de hectar, Ciprian Davidoni, inventatorul îngrășământului magnetic, care stimulează creșterea culturilor cu până la 30%, dar și reprezentanți ai Institutului de Sudură și Încercări de Materiale (ISIM) Timișoara, precum și Remi Rădulescu, care și-a prezentat dispozitivul mecanic de închidere a gazelor în caz de seism.

 

www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY