Pe primul loc se află  Raluca Turcan, liderul deputaților PNL. Acesta a avut 129 de luări de cuvânt în 73 sedinte, fâcându-se auzită în plen 6 ore şi 49 de minute, în perioada 21 decembrie 2016 – 28 martie 2018.

Pe locul următor se află Varujan Vosganian, liderul deputaţilor ALDE, care a vorbit în plen 2 ore şi 30 de minute, având 42 de intervenţii. Luările de cuvânt ale reprezentantului grupului minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian însumate ajung la 2 ore şi 21 de minute.

Eugen Tomac, liderul PMP s-a adresat colegilor săi din Parlament de 74 de ori, intervenţiile sale ajungând la o oră şi 48 de minute, fiind urmat de  colegul din opoziţie – Claudiu Năsui, liderul deputaţilor USR, care a vorbit în plen de 45 de ori, în 29 de şedinte, intervenţiile sale cumulate ajungând la 1 oră şi 21 de minute.