Trupa americană de rock Eagles of Death Metal, care cânta pe scena sălii Bataclan la momentul în care a avut loc atentatul jihadist din 13 noiembrie, își reia concertele sămbătă la Stockholm, înainte de a reveni marți la Paris, în sala de spectacole Olympia, relatează AFP.

Formația a ales să își reia reprezentațiile în cadrul unui lung turneu, care îi va aduce, în lunile următoare, în Europa, America de Sud, America de Nord și Australia.

Revenirea la Paris va avea loc într-o atmosferă specială, în prezența supraviețuitorilor masacrului de la Bataclan, soldat cu 90 decese, și a apropiaților victimelor. Toți cei care au participat la concertul din 13 noiembrie, la care cele 1.500 de bilete fuseseră epuizate, sunt invitați marți la spectacolul din sala Olympia.

Prin spectacolul de la Olympia, formația dorește să termine concertul, întrerupt în mod tragic la Bataclan, a explicat solistul de la Eagles of Death Metal, Jesse Hughes.

Turneul, redenumit “Nos Amis Tour”, va fi lansat sâmbătă la Stockholm și duminică la Oslo.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY