Un al doilea grup de migranți urma să fie trimis vineri din Grecia în Turcia, în baza acordului UE-Turcia care vizează reducerea afluxului migratoriu, relatează DPA.

Patru autobuze au adus 45 de migranți în principalul port de pe insula Lesbos. Migranții pakistanezi au fost transferați pe o ambarcațiune care i-a condus apoi în portul turcesc Dikili, a informat postul de radio elen ERT.

O altă navă se îndrepta către insula Lesbos cu 95 de migranți la bord, aceștia urmând să fie returnați în Turcia, a informat televiziunea de stat elenă.

Potrivit surselor citate, cei care urmau să fie retrimiși vineri în Turcia nu au depus solicitări de
azil.

Activiștii au protestat împotriva a ceea ce ei consideră ‘deportarea’ migranților, începută în această săptămână.

Luni, peste 200 de migranți din Lesbos și Chios au fost duși la Dikili, în conformitate cu termenii acordului încheiat între Uniunea Europeană și Turcia.

Acordul urmărește să pună capăt afluxului de migranți, în condițiile în care peste un milion de persoane au ajuns în Europa anul trecut. Acordul prevede retrimiterea în Turcia a tuturor migranților intrați ilegal în Grecia, începând cu 20 martie, măsura vizându-i inclusiv pe solicitanții de azil sirieni. Acordul stipulează, de asemenea, ca pentru fiecare imigrant ilegal retrimis în Turcia, un solicitant de azil sirian să fie acceptat în Uniunea Europeană, în limita a 72.000 de persoane.

 

www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY