În ultimii ani, în modernizarea şi dotarea Spitalului de Urgenţă din Bistriţa, au fost investiţi 32 de milioane de euro, iar alte proiecte în valoare de alte 10 milioane de euro sunt în desfăşurare.

Investiţiile masive în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa Năsăud au atras în ultimii ani zeci de medici cu specialităţi făcute peste hotare, numai în ultimul an 29 de medici noi s-au alăturat Spitalului.

“Sănătatea este bunul nostru cel mai de preţ şi în ultimii 6 ani am investit masiv în sistemul de sănătate pntru a aduce medici, pentru a le crea cele mai bune condiţii. (…) Au fost făcute investiţii de 32 de milioane de euro, mai avem în derulare investiţii de 10 milioane de euro şi urmează alte proiecte, în valoare de 25 de milioane de euro. Avem un proiect extrem de important, l-aş putea numi revoluţionar, cu un angajament mare. Ne dorim să construim un nou pavilion de P+4 în curtea spitalului în care să funcţioneze o secţie nouă de cardiologie intervenţională, vrem să extindem neurochirurgia, să facem o secţie de neurochirurgie cu sală de operaţie specială şi cu toate dotările necesare şi, de asemenea, o secţie de chirurgie intervenţională gastro pentru că incidenţa este din ce în ce mai mare” a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

În ultimul an, 29 de medici noi au venit la Bistriţa, pe lângă alţi 20 care au venit în urmă cu doi ani. Mulţi dintre medicii atraşi de modernizările din spital au preferat să renunţe la spitalele din străinătate şi să vină să lucreze aici.

“Aparatura este de ultimă generaţie. S-a ajuns în sfârşit la o normalitate. Sunt investiţii pe care le aştept de 20 de ani”, a spus dr. Carmen Salvan Schaschl, unul dintre medicii prezenţi la conferinţa de presă, care a ales să vină la Bistriţa după ce a profesat în Statele Unite şi în Germania.

Conducerea Spitalul de Urgenţă Bistriţa-Năsăud spune că la ora actuală nu mai există specialităţi deficitare însă ar mai fi nevoie de angajarea unor medici pentru a putea asigura anumite linii de gardă cum ar fi neurologia, cardiologia şi urgenţele după ce secţia va fi extinsă.

Pentru a atrage medici la Bistriţa, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a investit, pe lângă aparatură şi modernizarea spitalului şi în asigurarea de locuinţe pentru personalul medical, primele 24 de apartamente realizate prin ANL urmând să fie recepţionate în luna aprilie.