Luni dimineaţa s-a prezentat la DIICOT, fostul deputat Victor Socaciu pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de delapidare.

Victor Socaciu a fost supus în anul 2009 unui transplant renal, fiind operat de către medicul Lucan.

„Nu există mulţi medici sau mulţi pacienţi ai domnului Lucan care să nu fi ştiut cum stau lucrurile. Ceea ce nu ştiu mulţi este că politicieni şi oameni cu influenţă ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale domnului profesor, pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi. Domnul Alexandru Arşinel (actor, membru UNPR) şi domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele”, declara atunci Voiculescu.

Medicul Mihai Lucan este cercetat într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei. El este suspectat, printre altele, că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Dosarul a fost deschis de DIICOT datorită unui denunţ formulat de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Procurorii au audiat, până în present, mai multe persoane în calitate de martori, printre care, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc şi actorul Alexandru Arşinel.