Vladimir Putin: Niciun diplomat american nu va fi expulzat ca răspuns la decizia SUA

0
243

Președintele rus Vladimir Putin a respins ideea unei răzbunări de tip „dinte pentru dinte” după ce SUA a expulzat 35 de diplomați ruși ca urmare a scandalului ingerențelor Moscovei în alegerile electorale din America.

In urma deciziei preşedintelui american Barack Obama de a expluza 35 de agenţi ai serviciilor de informaţii ruseşti în post în SUA, în semn de represalii faţă de presupusa ingerinţă informatică a Moscovei în alegerile americane, Kremlinul a reacţionat extrem de ambiguu, luând prin surprindere pe toată lumea.

Intr-o primă etapă, Moscova a promis « represalii » după decizia Casei albe de a expulza agenţi ruşi în post în SUA şi de a închide două situri folosite de aceştia pe teritoriul american. Urmând întocmai expresia « Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte », Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, a propus să declare persona non grata o listă de 31 de diplomaţi în post la ambasada americană din Moscova şi 4 de la consulatul american din Sankt-Petersbourg. Cu alte cuvinte, exact 35 de persoane, câte hotărâseră să expulzeze şi americanii. « Reciprocitatea este regula diplomaţiei în relaţiile internaţionale » reamintea Lavrov, un ministru care a adăugat pe listă şi două clădiri folosite de americani în periferia Moscovei. « Evident », conchidea înaltul diplomat rus, « decizia finală îi revenea lui Vladimir Putin ».

A venit apoi rândul preşedintelui rus să intre în scenă, printr-un simplu comunicat care anunţa că în cele din urmă « Rusia nu va expulza pe nimeni ». Cert, « Rusia îşi rezervă dreptul de a lua măsuri de retorsiune dar pentru moment vom restaura relaţiile ruso-americane în funcţie de politica preşedintelui-ales Donald Trump ». Criticând « noile măsuri provocatoare şi neprietenoase » luate de Washington, liderul de la Kremlin a promis că « nu va coborâ la nivelul unei diplomaţii iresponsabile ».

Cuvinte alese aşadar prin care însă « Vladimir Putin i-a dat astfel o ultimă dată cu tifla lui Barack Obama » notează colegii noştri francezi de la RFI care se întreabă dacă « nu cumva preşedintele rus chiar îl ia peste picior pe omologul său american ». Un preşedinte care nu mai are altceva de făcut decât să aştepte încă trei săptămâni înainte de a-i preda ştafeta lui Trump. « Păcat că Barack Obama îşi termină astfel treaba dar îi urez totuşi un an nou fericit, lui şi familiei sale » conchide Vladimir Putin comunicatul prin care-şi anunţă decizia de a nu răspunde acum sancţiunilor americane.

Le Monde consideră că Vladimir Putin e omul anului

 « Cu toate că Donald Trump a monopolizat prima pagină a actualităţii în anul ce se încheie, adevăratul om al lui 2016 este Vladimir Putin » scrie editorialistul de la Le Monde. « In Orientul apropiat şi mijlociu, şeful Kremlinului a redistribuit cărţile, profitând mai întâi de retragerea treptată a americanilor din zonă şi apoi de delicata tranziţie de la o administraţie americană la alta care nu permite iniţiative pe plan extern. Armistiţiul găsit în Siria alături de Turcia – şi nu de SUA – şi apoi, programatele discuţii de pace intersiriene de la Astana, alături, din nou de Turcia dar şi de Iran, îi vor obliga pe americani, europeni şi ONU să joace rolul de spectatori pasivi ».

« Departe de a se limita doar la regiunea Orientului apropiat şi mijlociu, Putin a lucrat pe toate fronturile, apropiindu-se astfel în Asia de ţări precum China şi Japonia. In Europa, liderul rus ocoleşte cu diplomaţie ostilitatea anumitor guverne UE dar întreţine relaţii tot mai strânse cu partide politice şi personalităţi care-i sunt favorabile. Astfel, influenţa rusă în mediile politice şi intelectuale europene s-a întărit considerabil anul acesta » notează acelaşi Le Monde.

« In fine », conchide ziarul francez « liderul rus a început să rescrie regulile spionajului. Responsabilitatea Moscovei în piratarea adreselor electronice ale partidului democrat american este fără precedent şi nu trebuie trecută cu vederea pentru că însăşi democraţia a fost vizată cu această ocazie ».

LEAVE A REPLY