Arkadi Babcenko a fost împuşcat marţi la Kiev. Ziaristul a decedat în ambulanţă, a anunţat poliţia ucraineană.

Potrivit agenţiei Reuters, o femeie a sunat la salvare şi a anunţat că şi-a găsit soţul acasă într-o baltă de sânge.

Babcenko, un corespondent de război binecunoscut în Rusia, se refugiase în Ucraina de teamă că ar putea fi asasinat. Reuters reaminteşte că jurnalistul în vârstă de 41 de ani era un fost luptător în războiul din Cecenia care criticase bombardamentele ruse asupra oraşului sirian Alep şi considera că Rusia se face vinovată de agresiune împotriva Ucrainei.