Cred că n-ai mai mult de două mari decizii în viață.
Prima se conturează imediat după adolescență şi e determinată de educație, de felul în care acumulările intelectuale de bază îți permit să evaluezi sensul existenței: ajuți oamenii sau te dedici exclusiv propriilor nevoi?
Dacă rămâi concentrat pe propria-ți persoană e simplu, aia e, baftă!
Dacă te hotărăşti să ajuți e mai greu, trebuie să te evaluezi periodic, trebuie să-ți creezi mijloacele, să găseşti pârghii, să acumulezi resurse, în timpul acestui ultim proces acționând aparent egoist, cu privirea ațintită pe obiectiv, imun la zgomotele de fond.
Şi ai ajuns la următoarea decizie: ajuți oamenii, lumea, în ansamblul ei, ajuți nişte oameni, câțiva, prin intervenții punctuale?
Aici trebuie să alegi cu grijă, fiindcă lumea în ansamblu poate fi ajutată doar cu resurse uriaşe, iar drumul până la acumularea lor va părea tot egoist, fără nicio intervenție punctuală în poveşti de viață banale.
Dacă mergi pe drumul ăsta, aşteaptă-te să fii demonizat, mai toți co-planetarii vor să le rezolvi propriile probleme, nefiind foarte preocupați de ale celorlalți, că ei au luat corect prima decizie.
Mai mult, când vei ajunge să poți împinge istoria către direcția pe care tu o crezi corectă, o lume întreagă ți se va opune.
Sună rău?
E şi mai rău decât sună.
Atunci decizi să ajuți doar nişte oameni?
Deja eşti mai puțin prost, fă-te doctor sau filantrop.
Şi nu te aştepta la nimic bun, nici mulțumire sufletească nu vei avea, te vor înjura aproape toți cei pe care i-ai ajutat.
De ce?
Fiindcă oamenii normali îi detestă pe cei care le-au creat o obligație.
Āia n-au fost mai buni sau mai deştepți pentru a ajunge în situația de a le schimba destinul, ci au avut noroc, au furat, i-a ajutat un unchi…
Cum să iubeşti o aşa poveste, atunci când tu era să-ți rupi gâtu’ nu că ai fost prost, leneş sau măcinat de ură si invidie, dar ai avut ghinion, ai fost bolnav când erai mic, te-ai născut într-un oraş mic şi sărac…
Altfel rupeai norii!
În fine…
Două decizii, da?
Alegeți corect.
Cătălin Beciu
