Mahmoud Sadeghi, membru al Parlamentului din Iran, a declarat, marţi, că aproximativ 3.700 de oameni au fost arestaţi în timpul protestelor ce au avut loc în Iran în ultimele două săptămâni, relatează The Associated Press.
Forţele de ordine şi ofiţerii serviciilor de informaţii au reţinut aproximativ 3.700 de persoane în timpul protestelor, a declarat Sadeghi, citat de site-ul oficial al Parlamentului iranian, icana.ir.
Astfel, parlamentarul susţine că numărul persoanelor arestate este cu mult mai mare faţă de cel anunţat de către oficialii regimului de la Teheran.
Cel puţin 21 de persoane au murit în urma confruntărilor între forţele de ordine şi participanţii la protestele antiguvernamentale şi anticlericale izbucnite la finalul lunii decembrie în Iran. Ayatollahul Ali Khamenei a susţinut că protestele au fost orchestrate de “duşmanii” ţării, o referire la Statele Unite, Israel, Arabia Saudită şi Marea Britanie, în timp ce preşedintele Rouhani a insistat că ar fi o eroare ca mişcarea de protest să fie atribuite unei conspiraţii străine, adăugând că iranienii au dreptul să protesteze în mod legal.
Rouhani a respins şi recomandările clericilor radicali care cereau Guvernului de la Teheran să blocheze accesul la reţelele de socializare şi aplicaţiile de mesagerie.