“În timpul atrenamentului, directorul de la Tennis Canada a venit la mine şi mi-a spus că are veşti pentru mine. Credeam că îmi spune că ca nu voi putea juca la dublu, dar a spus “Simona te-a ales pe tine să joci dublu cu ea”. Am rămas fără cuvinte pentru câteva minute, dar am fost atât de fericită, am acceptat imediat”, a declarat Leylah Fernandez pentru Digi Sport, care a mai adăugat:

“Să am posibilitatea să joc alături de o mare campioană, a câştigat French Open, acum Wimbledon…este o mare oportunitate pentru mine să învăţ de la ea, să o întreb diverse şi doar să vorbesc cu ea. Este o jucătoare fabuloasă, munceşte mult, este o luptătoare. Mă inspiră foarte mult când o văd jucând. Ne-am întâlnit ieri, mi-a vorbit foarte frumos, sunt foarte fericită că voi juca alături de ea”.

Leylah Fernandez a ajuns în finalele ultimelor două ITF-uri jucate. La Gatineau a câştigat trofeul, iar la Granby a pierdut în faţa jucătoarei din Australia Lizette Cabrera.

Halep şi Fernandez vor juca marţi, 6 august, în primul tur al probei de dublu, contra perechii Nicole Melichar – Kveta Peschke.

Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) va intra direct în turul secund la simplu, unde o va înfrunta pe americanca Jennifer Brady (24 de ani, 76 WTA), conform Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here