Sofia Coppola își va face debutul în operă în luna mai, semnând regia unei noi producții a tragediei romantice “La Traviata”, de Giuseppe Verdi, a anunțat luni Opera din Roma, citată de Reuters.

Coppola, care a câștigat un Oscar pentru scenariul filmului “Lost in Translation” (2003), a fost invitată să regizeze noua producție de către designerul de modă Valentino Garavani (cunoscut ca “Valentino”), a indicat Teatro dell’Opera di Roma într-un comunicat.

Garavani i-a cerut regizoarei și producătoarei americane să renunțe la ecran în favoarea scenei după ce a vizionat drama istorică semnată de aceasta, “Marie Antoinette”.

Opera din Roma a stat mult timp în umbra unei alte opere, La Scala din Milano, confruntându-se ani la rândul cu pierderi financiare, conflicte interne și probleme cu angajații. Anul trecut, Opera și-a revenit după ce conducerea sa a redus costurile, a acceptat fonduri de la stat și a făcut pace cu sindicatele.

“La Traviata” va primi sprijinul fundației lui Garavani, iar costumele vor fi semnate de Valentino și de alți doi designeri care i-au preluat munca la casa de modă.

Potrivit Reuters, noua producție va avea 15 reprezentații în perioada 24 mai-30 iunie.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY