La vârful Partidului Social Democrat s-a declanșat deja o bătălie pentru funcțiile cele mai importante. Social-democraţii au început pregătirile pentru Congresul de la sfârşitul lunii viitoare, pe data de 24 august, în care va fi aleasă o nouă conducere și va fi desemnat şi candidatul la alegerile prezidenţiale. Potrivit surselor Antena 3 CNN, Marcel Ciolacu  își va asuma candidatura la alagerile prezidențiale din partea PSD.

„Cele două funcții cele mai discutate în acest moment, cu 24 de zile înainte de congres, este funcția de prim-vicepreședinte. La nivelul conducerii PSD sunt două funcții de prim-vicepreședinte al partidului, astăzi deținute de Gabriela Firea și de Sorin Grindeanu. Din informațiile noastre, funcția de prim-vicepreședinte, una dintre ele, va rămâne la Sorin Grindeanu, însă este foarte aprigă lupta pentru cealaltă funcție, acum deținută de Gabriela Firea, pentru că pentru aceeași funcție și-a depus candidatura și Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, după o discuție pe care a avut-o cu Marcel Ciolacu. Inițial s-a încercat o discuție cu Gabriela Firea, astfel încât Gabriela Firea să renunțe la funcția de președinte PSD București și, în schimb, să rămână cu funcția de prim-vicepreședinte PSD.

Din informațiile noastre, Gabriela Fira inițial a acceptat, a fost de acord să rămână doar prim-vicepreședinte PSD și să-i lase funcția de președinte PSD București lui Daniel Băluță. Ulterior însă s-a răzgândit.

De asemenea, sunt dispute și neînțelegeri și legate de cine va fi președintele Consiliului Național. Acesta este un for care este format din mai multe departamente. De fiecare dată s-a dorit revitalizarea acestui for de conducere, nu s-a reușit. Și Vasile Dîncu, în momentul în care a preluat această funcție, tot despre o revitalizare a Consiliului Național vorbea. Din informațiile noastre, Vasile Dîncu cel mai probabil nu va mai fi susținut. Mihai Tudose ar urma să fie propus pentru funcția de președinte al Consiliului Național în echipa lui Marcel Ciolacu, mai ales dacă Mihai Tudose nu va fi nominalizarea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de comisar european. Prin urmare, ar primi răsplată această funcție politică de președinte al Consiliului Național în locul lui Vasile Dîncu.

Mai mult decât atât, Vasile Dîncu și Mihai Tudose nu au o relație foarte bună. De asemenea, s-a deteriorat și relația dintre Gabriela Firea și Paul Stănescu. Paul Stănescu era principalul lider al Partidului Social Democrat care o susținea și a susținut-o pe Gabriela Firea”, a explicat Mădălina Mihalache, realizator al emisiunii Decisiv de la Antena 3 CNN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here