Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cinci infracţiuni, printre care luare de mită şi trafic de droguri.

Judecătoarea proteja traficanții de droguri, se droga cu ei și le dădea informații din anchetele penale.

Ana-Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a fost reținută după ce a fost prinsă că dezvăluia traficanților de droguri, informații despre anchetele DIICOT, inclusiv despre percheziții.

Divorțată și mamă a trei copii, judecătoarea Ana-Maria Chirilă este acuzată că a fost racolată de o grupare de traficanți de droguri.

Unul dintre cei mai urmăriți traficanți i-ar fi devenit iubit. 

Judecătoarea priza frecvent cocaină de față cu copiii ei minori

Judecătoarea priza frecvent cocaină de față cu copiii ei minori, iar în casă avea mereu cantități nedeterminate de droguri, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată întocmit de Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție.

Procurorii nu știu încă modul în care judecătoarea Ana Maria Chirilă, care de la 1 septembrie 2023 trebuia să fie promovată la Curtea de Apel Suceava, a ajuns în cercul traficanților de droguri, dar sunt siguri de faptul că a devenit unul dintre membri de bază ai grupării.

Judecătoarea avea o relație intimă cu unul dintre interlopii protejați, pe care îi informa despre supravegherea lor sau parchezițiile pe care procurorii le plănuiau împotriva lor.

Mai mult, a restituit interlopilor prin hotătâre judecătoarească mașini și alte bunuri furate în valoare de zeci de mii de euro, iar în unele cazuri dispunea eliberarea acestora din arest.

Atât procurorii, cât și judecătorii consideră că magistrata trebuie să rămână în arest pentru că faptele sale sunt foarte grave, în special prin prisma funcției sale.

”Faptele inculpatei, care este judecător, deci un pilon important al statului de drept, sunt grave și generează în mod firesc o reacție de neîncredere a societății în corectitudinea magistraților, în contextul existenței unei generalizări a fenomenului corupției la nivelul societății românești, încrederea în actul de justiție ajungând, în mod regretabil, să fie afectată, în condițiile în care justiția nu poate funcționa fără încrederea cetățenilor”, au arătat procurorii secției speciale de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here