Când trei bănci pică una după alta, nu mai trebuie mult pentru ca oricine este atent la ce se întâmplă în lumea financiară să se întrebe care va fi următoarea victimă, dacă nu cumva a izbucnit o nouă criză financiară şi cine plăteşte pentru pagube.

În centrul crizei bancare din SUA stă Silicon Valley Bank (SVB), spe­cializată pe finanţarea start-up-urilor şi cu operaţiuni în întreaga lume, având clienţi chiar şi în România.

În ceea ce ar putea reprezenta viitorul intervenţiilor guvernamentale în crizele bancare, guvernul SUA şi banca centrală americană au intervenit rapid pentru a stopa efectul de contagiune preluând controlul băncilor cu probleme, inclusiv al SVB, şi promiţând pe de-o parte că nu va fi cheltuit nimic din banii contribuabililor, iar pe de alta că va proteja depozitele bancare indiferent de mărimea lor, chiar dacă cele mai multe în mod normal nu sunt garantate.

Buni de plată sunt acţionarii, o parte din investitori, şi dacă fondul de garantare a depozitelor rămâne fără bani, şi celelalte bănci din sistem. Nimeni nu garantează însă că băncile nu-şi vor taxa în schimb clienţii.  Colapsul SVB a expus mai multe problemele ale sistemului financiar american. Banca vine dintr-un colţ al sectorului bancar mai slab reglementat şi de aceea sunt voci care spun că actuala criză a fost făcută posibilă de politicile de dereglementare, pentru care şi SVB a luptat, din epoca Trump.

Alţii arată spre Rezerva Federală, care printr-o campanie agresivă de majorări de dobânzi a făcut ca titlurile de stat asupra cărora s-au repezit băncile pe vremea banilor ieftini să devină toxice.

Nu doar SVB a avut în portofoliu obligaţiuni de stat otrăvitoare, ci multe alte bănci, chiar şi cu nume mari. Şi mai multor start-up-uri tech pornite din România, care s-au extins la nivel mondial şi au intrat pe piaţa americană, le-a trecut glonţul pe la ureche în acest weekend deoarece îşi deschi­seseră conturi şi aveau sume importante în conturi la banca preferată de ecosistemul de VC-uri şi start-up-uri tech din SUA, şi anume la SVB. În România sunt revizuite deţinerile de titluri de stat ale băncilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here