Președintele Nicușor Dan și-a numit, luni, consilierii prezidențiali. Printre ei se numără și Ludovic Orban, actual lider al Forței Dreptei. El a explicat ce l-a determinat pe președinte să îl ia în considerare pentru ocuparea acestei funcții.
Cum l-a ales Nicușor Dan pe Ludovic Orban
„Domnul președinte mi-a făcut această propunere. Am avut câteva discuții despre coordonatele colaborării și am acceptat, fiind un domeniu care îmi este familiar, în care am și pregătire – sunt absolvent de Științe Politice, printre altele – și am și experiență destul de vastă în activitatea politică.
Am fost printre primii care l-au susținut în alegerile prezidențiale. Adică, într-un fel, mi-am asumat responsabilitatea pentru alegerea domnului președinte. Acum încerc să pun și eu umărul, atât cât voi putea”, a declarat Ludovic Orban, la Digi24.
Lista consilierilor președintelui
- Marius Lazurca – consilier prezidențial pe politică externă începând cu 6 octombrie 2025.
- Valentin Naumescu – consilier prezidențial pentru afaceri europene începând cu 1 noiembrie 2025;
- Ana-Maria Geană – consilier de stat pentru românii de pretutindeni începând cu 6 octombrie 2025;
- Eugen Tomac – consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni începând cu 6 octombrie 2025;
- Cosmin Soare – consilier prezidențial pe probleme constituționale începând cu 1 noiembrie 2025;
- Alexandru Ciurea – consilier prezidențial pe probleme juridice începând cu 6 octombrie 2025;
- Andrei Popovici – consilier onorific pentru economie începând cu 6 octombrie 2025;
- Ramona Dinu – consilier de stat pentru guvernanță corporativă și turism începând cu 6 octombrie 2025;
- Ludovic Orban – consilier prezidențial pentru politică internă începând cu 6 octombrie 2025;
- Diana Iancu – consilier prezidențial pentru comunicare publică începând cu 6 octombrie 2025;
- Ștefania Simion – consilier de stat pentru mediu începând cu 6 octombrie 2025;
- Diana Punga – consilier de stat pentru relația cu societatea civilă începând cu 1 noiembrie 2025;
- Cristian Roșu – consilier de stat pentru relații publice începând cu 1 noiembrie 2025;
- Andreea Miu – consilier prezidențial. Va conduce Secretariatul General al Administrației Prezidențiale începând cu 1 noiembrie 2025;
- Ștefan Dragomirescu – consilier de stat pentru administrarea patrimoniului și logistică în cadrul Secretariatului General al Administrației Prezidențiale începând cu 6 octombrie 2025;
- Roxana Butnaru – consilier de stat la Cancelaria Ordinelor începând cu 1 noiembrie 2025.
Ludovic Orban a ocupat diverse funcții politice de-a lungul anilor, precum cea de prim-ministru, ministru și președinte PNL.




















