Primele curse de pe cel mai nou aeroport al României, cel din Braşov, se vor face cu… autobuzul. Brașovenii care au bilete de la Nurnberg și Stuttgart au aflat că vor ateriza la Bucureşti, de unde vor fi transportaţi pe şosea până în oraşul lor natal.

Romatsa închide cerul Brașovului la ora 19:00, în timp ce cursele aeriene sunt programate după această oră.

Oficialii români prezenţi astăzi la zborul inaugural au ridicat din umeri: noi am făcut aeroportul, compania aeriană să se descurce.

Pasagerii companiei Dan Air au primit notificări că zborurile pentru care sunt programaţi nu vor mai ateriza la Braşov, ci la Bucureşti, urmând ca de aici să fie transportaţi cu un autocar până la destinaţia finală.

Totul se întâmplă pentru că Romatsa a anunţat că programul actual de deservire pentru Braşov este doar în intervalul 7:00- 19:00.

Instituțiile Statului Român, în loc să coopereze și să colaboreze pentru a identifica soluții pentru asigurarea operaționalizării aeroportului Brașov – în speță ROMATSA – se limitează la a-și oferi serviciile în funcție de propria organizare internă și fără a ține cont de nevoile publicului larg în slujba căruia se află.

ROMATSA a avut suficient timp la dispoziție pentru a se asigura de resursele necesare în ceea ce privește operaționalizarea aeroportului Brașov, însă a eșuat lamentabil deși știa cu foarte mult timp înainte de data deschiderii aeroportului Brașov.

Reprezentanţii aeroportului spun că ştiu despre problema apărută, dar dau vina pe compania aeriană, care în viziunea lor ar trebui să îşi facă programul după cel al angajaţilor de la Romatsa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here