„Nu o să susțin condiționarea accesului la educație”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, luni seara, despre o eventuală intenție care ar propune certificatul verde în școli.

„Eu personal, merg pe prevenție și pe încredere. Încrederea este probată de rezultatele care sunt clare, rată de vaccinare dublă la nivel național, mii de școli în care avem rată de vaccinare sută la sută, avem aproape 14.000 de școli, cu și fără personalitate juridică, în care rata de vaccinare este de peste 60%.

Nu o să susțin condiționarea accesului de educație în niciun fel, o să susțin importanța prevenției în școli, importanța respectării regulilor sanitare, importanța vaccinării, o să susțin toate aceste lucruri, dar limitarea accesului la educație eu personal nu o susțin”, a spus Sorin Cîmpeanu luni seara la Digi24, potrivit Mediafax.

Acesta a adăugat că rata de vaccinare în rândul elevilor eligibili este de 35% și că sunt aproape 2.700 de școli în care rata de vaccinare în rândul angajaților este de sută la sută.

Potrivit Ministerului Educaţiei, astăzi până la ora 19.00, în urma utilizării testelor rapide antigen non invazive efectuate din proba de salivă, au fost raportate 86 de cazuri detectate pozitiv.

Întrebat care este procedura pentru aceste 86 de persoane şi ce se întâmplă cu clasele respective, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a precizat:

„Trebuie să fie confirmate sau infirmate printr-un test PCR sau un test antigen rapid. DSP-urile administrează aceste teste celor care au raportat pozitiv pentru testul pe bază de salivă. Cred că sunt 86 de copii care pe baza acestor teste au șansa să primească un tratament adecvat înainte de a dezvolta o formă mai gravă.

Cred că cea mai mare parte din părinți, în pofida tuturor informaților care se vehiculează în media, sunt responsabili. Nu suntem o ţară de iresponsabili.

DSP va testa gratuit cu prioritate elevii care au fost depistați pozitiv la testele de salivă

La ministerul Educaţiei până la ora 19:00 am centralizat aceste date şi o vom face în fiecare zi de administrare a testelor. Iar, dacă noi știm în ce județ şi în ce şcoală au fost cazuri raportate pozitiv puteţi fi siguri că şi DSP cunoaște exact același lucru. În Bucureşti mi s-a spus că ultimele două cazuri au fost raportate acum puţin timp.

Pentru primele două cazuri la Liceul Caragiale şi Şcoala 81, DSP a contactat deja părinţii, iar părinţii în mod voluntar deja făcuseră testele PCR. DSP asigură gratuit efectuarea acestor teste, în cazul în care ele au fost pozitive la testele de salivă.

Atâta vreme cât suntem datori să asigurăm dreptul la educaţie, mai ales în paralel cu dreptul la sănătate, mai ales pentru tânăra generație sunt convins că DSP, structuri care nu sunt în subordinea ministerului Educaţiei, sunt responsabile şi vor testa cu prioritate”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei la Antena 3. 

Ce se întâmplă cu elevii care au fost depistați pozitiv la testele de salivă

„100% părinţii nu vor duce elevii depistați pozitiv la şcoală. Conform Ordinului comun intră în izolare 14 zile dacă prezintă rezultatul unui test PCR care să fie pozitiv şi să confirme rezultatul pozitiv al testului de salivă. Vor aștepta înainte să îi retrimită pe copii la şcoală.

Important este ca aceste teste pe bază de salivă să fie la dispoziția elevilor şi personalului din învățământ pentru a avea un mediu sigur în şcoli, pentru a le putea ţine deschise pentru a nu mai pierde cât am pierdut până acum în planul educației”, a mai spus ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu care a subliniat că testarea nu este un act medical dar este un act care necesită responsabilitate din partea tuturor.

Pe internet au apărut anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste de salivă pentru depistarea COVID-19 distribuite în școli, după ce autoritățile din educație au pasat responsabilitatea testării către părinți. Majoritatea școlilor au optat ca testarea să fie făcută acasă, de părinți, de două ori pe săptămână.

Referitor la cei care au început să vândă testele de salivă pe internet, ministrul Educaţiei a precizat:

„Cred că persoane iresponsabile găsești în orice ţară, dar asta nu însemnă că suntem o ţară de iresponsabili. Apreciez în mod deosebit faptul că cei mai mulţi dintre părinți sunt responsabili şi au folosit aceste teste. Pot să înțeleg că totul nu poate fi alb sau negru, important este că utilizarea acestor teste sunt un pas înainte. Nu rezolvă situaţia, dar alături de vaccinare şi respecatea măsurilor ne ajută.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here