„La data de 3 ianuarie 2019, orele 10:00, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sala Secţiilor Unite, vor avea loc, în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completurilor de 5 judecători pentru anul 2019”, se arată într-un comunicat al Instanţei supreme din data de 28 decembrie 2018.
Noilor completuri desemnate prin tragerea la sorţi de joi nu le vor fi repartizate dosare precum cel al lui Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă, Toni Greblă sau Călin Popescu Tăriceanu, cauze repartizate deja prin tragerea la sorţi din decembie anul trecut. O primă înfăţişare în aceste dosare a avut loc deja în data de 19 decembrie, ele fiind amânate pentru a doua jumătate a lunii ianuarie.
Judecătorii CSM au stabilit la finele anului, ca toate dosarele repartizate la completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, în 13 decembrie, să fie judecate în 2019 de aceiaşi judecători, fără a fi organizată o tragere la sorţi şi în privinţa lor.
Decizia Secţiei pentru judecători a CSM se menţine chiar dacă, la termenul de miercuri al dosarelor cu noile complete, au fost pronunţate amânări şi nu au fost administrate probe. Decizia se aplică în cazul dosarelor care funcţionează în materie civilă şi penală.
Pe rolul Completului 2 de 5 judecători se află dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajările fictive la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Acest complet a decis, la şedinţa de miercuri, să amâne procesul pentru data de 21 ianuarie.
C2 penal este format din următorii judecători: Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida.
Noile completuri de 5 judecători de la Instanţa supremă au amânat, pentru a doua jumătate a lunii ianuarie, dosarele pe care le aveau pe rol, între care şi cel al lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului sau al lui Toni Greblă, secretar general al Guvernului şi al lui Victor Ponta.