Votul de marţi reprezintă o consecinţă a celui din 15 ianuarie în care parlamentul britanic a respins, cu 432 de voturi la 202, acordul de retragere negociat de Theresa May şi Uniunea Europeană. În schimb, marţi există şansa de a descoperi ce fel de modificări la strategia sa vor fi necesare pentru a obţine sprijinul legislativului, astfel că May poate încerca să renegocieze acordul la Bruxelles şi apoi să le ceară parlamentarilor să îl aprobe.

Theresa May a spus că doreşte să-şi asigure concesii legate de frontiera cu Irlanda de Nord pentru a obţine sprijinul parlamentarilor pro-Brexit din propriul partid şi al micii formaţiuni nord-irlandeze Partidul Democratic Unionist, care susţine guvernul de la Londra în legislativul britanic.

Ce propun parlamentarii

Unii parlamentari doresc o schimbare în sensul ca parlamentul să aibă controlul asupra procesului de retragere şi şansa de a defini Brexitul. Dacă acest demers va reuşi, acest lucru ar putea avea un efect profund, oferindu-le parlamentarilor care vor să blocheze, să amâne sau să renegocieze Brexitul o posibilă cale juridică de a o face.

Alţi parlamentari au propus alternative la acordul convenit de Theresa May şi UE pentru a o convinge pe şefa executivului britanic să schimbe direcţia acţiunilor sale căutând relaţii mai strânse cu UE sau organizarea unui al doilea referendum asupra oportunităţii retragerii din blocul comunitar. Până în prezent au fost depuse 14 amendamente. Speakerul John Bercow va anunţa marţi, în jurul orei 13:00 GMT, care dintre acestea au fost selectate pentru a fi dezbătute şi supuse la vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here