Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, grupul S&D) a participat, marți, la conferința online ”Politica de Coeziune – Dialog între Actori Cheie” organizată de EurActiv împreună cu Directoratul General pentru Politică Regională din cadrul Comisiei Europene.

Printr-o postare pe Facebook, Corina Crețu a adus în atenție că, ‘în intervenția mea, am menționat faptul că sunt trei mari provocări cărora trebuie să le facă față statele membre’.

Europarlamentarul Corina Crețu a explicat că ‘pe de o parte, e vorba despre încheierea cu succes a proiectelor din Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, lansarea proiectelor din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și implementarea proiectelor din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență.’

‘Am menționat, totodată, că pentru a evita dubla finanțare, trebuie să înțelegem că Politica de coeziune și PNRR-urile au scopuri diferite: în timp ce Politica de Coeziune e orientată spre cele mai sărace regiuni, Planurile de Redresare și Reziliență se îndreaptă spre sectoarele cele mai afectate de pandemie.

Printre subiectele abordate s-au numărat politica urbană și simplificarea. Statele membre trebuie să beneficieze de tot ceea ce înseamnă simplificare, dar să exercite un control riguros al fondurilor și să aplice toleranță zero față de fraudă.’, a mai scris Corina Crețu pe pagina sa de Facebook.

Zilele trecute, europarlamentarul Corina Crețu a anunțat pe pagina sa de Facebook câți bani ar urma să primească România, și când anume, după ce Parlamentul European va vota bugetul pentru politica de coeziune.

‘Săptămâna viitoare Parlamentul European va vota bugetul pentru politica de coeziune pentru perioada 2021-2027. României îi revin 28 de miliarde de euro, care vor putea fi folosite oficial după publicarea, la finalul lunii iunie, a Regulamentelor aferente fondurilor europene pentru această perioadă. În practică însă, România trebuie să încheie Programele Operaționale pentru perioada 2021-2027 pentru a începe să folosească fondurile post 2020, în paralel cu accesarea celor 14 miliarde din bugetul 2014-2020 care nu au fost încă folosite. Sunt mândră că am lansat primele dezbateri privind viitorul politicii de coeziune, proces care se încheie săptămâna viitoare prin votul Parlamentului European. Imaginea de mai jos este din iunie 2017, când am participat la prima conferință importantă pe tema viitorului buget al Uniunii Europene: „Către un nou cadru financiar multianual”. Multă sănătate, o săptămâna frumoasă!’, a scris europarlamentarul Corina Crețu pe pagina sa de Facebook. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here