Internetul liber și deschis pe care îl cunoaștem astăzi este sub asediu în mai multe țări din întreaga lume, a avertizat conducătorul Google, Sundar Pichai. Conform BBC, acesta explică faptul că mai multe țări restricționează circulația informației, iar modelul liber este de multe ori luat de bun, nu apreciat.

Pichai conduce Google, una dintre cele mai complexe, bogate și importante instituții din istoria umanității. Ca șef al Google și companiei mamă, Alphabet, acesta conduce tot ce înseamnă produs Google, de la Waze până la FitBit și DeepMind. Doar la Google, acesta coordonează Gmail, Google Chrome, Google Maps, Google Earth, Google Docs, Google Photos, Android, dar și multe altele.

Cine reprezintă o amenințare la adresa internetului liber?

Libertatea internetului este un aspect crucial pentru funcționarea acestei rețele. În timp ce mulți vor ca Google să fie și mai rapid, și mai inteligent, mulți votanți din țări democratice polarizate doresc ca giganții tehnologici să încetinească. Totuși, în Silicon Valley aceasta este norma: accelerarea.

Internetul liber și deschis „este atacat„ din cauza unor modele mai autoritare cum ar fi cel chinez. Chiar dacă nu s-a referit direct la China, acesta a explicat că niciun produs sau serviciu important Google nu poate fi accesat în China, tocmai din această cauză.

Inteligența artificială este un subiect monumental

Într-un interviu de adâncime în care a vorbit și despre China, Pichai a abordat și alte subiecte precum plata taxelor, intimitatea utilizatorilor și informațiile lor. Acesta este de părere că inteligența artificială este mai profundă și complexă decât manipularea focului, descoperirea electricității sau apariția internetului.

Potrivit spuselor sale, în următorii 25 de ani, două alte tehnologii vor revoluționa lumea: inteligența artificială și computarea cuantică. „Eu sunt de părere că este cea mai profundă tehnologie pe care umanitatea o va dezvolta vreodată. Este de genul focului, electricității sau internetului. Dar cred că este și mai profundă de atât”, a explicat șeful Google.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here