Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunţat că Microsoft Outlook a fost inundat de spam din cauza unei probleme a filtrelor de e-mailuri.

„Conform mai multor utilizatori ai Outlook, căsuțele de e-mail Outlook au fost inundate cu spam în ultimele zile deoarece filtrele serviciului de e-mail nu au funcționat adecvat.

Problema nu a fost nouă, existând utilizatori care au semnalat că situația filtrelor Outlook s-a deteriorat încă din noiembrie 2021. Astfel, chiar și acele mesaje care au fost semnalate ca spam și trimise către folderul pentru junk, au ajuns în căsuțele de e-mail.

În plus, anumiți utilizatori au indicat că nu a fost eficientă nici măcar funcția de filtrare a e-mailurilor venite de la adrese, domenii, sau liste de mailing marcate ca sigure.

Pagina de status pentru serviciilor Microsoft arată că problema a fost remediată”, a transmis, marţi seară, DNSC, într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here