Daniel Ortega, președintele statului Nicaragua a refuzat luni să demisioneze, aşa cum cer manifestanţii de trei luni de zile. Acesta a declarat într-un interviu pentru un canal american că, dimpotrivă, va rămâne în funcţie până la finalul mandatului său, în 2021, relatează AFP.
“Mandatul nostru electoral se termină cu alegerile din 2021, când vom avea viitoarele alegeri”, a declarat el pentru Fox News, respingând ideea alegerilor anticipate. “Să devansăm alegerile ar crea instabilitate, insecuritate şi nu ar face decât să înrăutăţească lucrurile”, a menționat Ortega.
Peste 280 de persoane au murit în valul de demonstraţii care a început la 18 aprilie pentru a solicita destituirea lui Daniel Ortega, acuzat că a instalat-o alături de el pe soţia lui Rosario Murillo, care ocupă funcţia de vicepreşedintă, o dictatură marcată de corupţie şi nepotism, potrivit AFP.