Producătorul finlandez de anvelope Nokian Tyres, unul dintre cei mai mari jucători din această piaţă la nivel mondial, a anunţat că va investi 650 milioane euro într-o unitate de producţie care va fi construită în Oradea. Fabrica va fi cea mai mare investiţie de la zero de peste 500 mil. euro din ultimul deceniu de pe plan local. Decizia companiei vine ca urmare a încetării activităţii din Rusia. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat într-o postare pe Facebook faptul că Nokian a analizat 40 de localităţi pentru această investiţie. „Decizia finală, luată în urma analizării a peste 40 de locaţii din Europa, s-a bazat pe criterii de performanţă precum disponibilitatea forţei de muncă calificate, avantajele logistice şi stabilitatea mediului de afaceri”, a scris Ncioale Ciucă pe Facebook. Producţia de anvelope este unul dintre segmentele mari din zona auto, unde România este extrem de competitivă cu trei dintre cei mari mari jucători internaţionali care activează şi pe plan local, anume Michelin, Pirelli şi Continental. Toţi cei trei mari producători prezenţi deja au investit constant în fabricile de pe plan local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here