Comisia Europeană vine cu un raport devastator la adresa României, din care reiese că ţara noastră nu va avea încotro şi va fi nevoită să crească taxele şi impozitele.
Potrivit OCDE, FMI şi Banca Mondială ţara noastră cheltuie mult mai mult decât încasează, iar recalcularea pensiilor va duce la un deficit de peste 6%. Asta va însemna noi împrumuturi pe care va trebui să le luăm şi apoi să le plătim scump.
Riscurile la care este expusă România, regăsite în bilanțul Comisiei Europene
Vin în schimb de la Comisia Europeană de la Bruxelles și niște vești bune. Conform calculelor, în anul 2024, iată, pensia medie a crescut cu 14% și va fi o creștere de 10% și în 2025. Totuși, România încă se confruntă cu anumite riscuri care sunt regăsite în bilanțul Comisiei Europene.
Creșterea salariului minim poate genera noi creșteri ale costurilor cu forța de muncă. Acest lucru se poate traduce inclusiv prin creșteri de prețuri. Și pentru că vorbim despre creșteri de prețuri, iată, Comisia Europeană spune că inflația de bază a scăzut însă încet și este important de spus că în continuare, România este pe primul loc în ceea ce privește inflația la nivelul Uniunii Europene, cu peste 7% nivelul inflației.
Comisia Europeană: “Vulnerabilitățile României persistă și lasă țara expusă la șocuri”
Vorbim și, de asemenea, despre alte două riscuri foarte importante deficitul public, care rămâne ridicat. Astfel poate să crească îndatorarea externă. Situația economică din alte state, cum ar fi din Germania, au potențialul de a afecta România de asemenea, și asta pentru că suntem dependenți de importuri, spune Comisia Europeană.
Și de asemenea, țări precum Germania sunt de asemenea importante, pentru că exportăm acolo anumite produse. Așadar, o concluzie importantă a Comisiei Europene este că vulnerabilitățile României persistă și lasă țara expusă la șocuri.