Senatul va decide, miercuri, dacă va ridica imunitatea lui Florin Cîțu în dosarul vaccinurilor. Mihai Gâdea a prezentat, în exclusivitate la Sinteza Zilei, documentele care arată că Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă și Florin Cîțu știau că încalcă legea atunci când au comandat vaccinurile anti-COVID.

Ministrul Justiției a trimis Procurorului General cererile de urmărire penală semnate de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit procurorilor, Vlad Voiculescu, în perioada în care era ministru al Sănătății, deși avea deja aproape 38 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, au făcut alte comenzi, pe care le semnează, ”cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea și oportunitatea achiziției un număr mult mai mare de doze de vaccin împotriva COVID-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare, cunoscând că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane de persoane”.

Totodată, România nu era obligată să cumpere acele doze de vaccinuri, însă, ”în lipsa unui refuz explicit care trebuia transmis Comisiei Europene, a acceptat implicit Acordul de cumpărare”, ceea ce a dus la o comandă în data de 10.03.2021 de încă 8.055.394 doze inițiale de vaccin Pfizer.

Mai mult, documentele procurorilor arată că numărul dozelor de vaccin cumpărate – 37.588.366 – ”era suficient pentru vaccinarea unui număr de peste 23 de milioane de persoane”, fiind astfel prejudiciat bugetul Ministerului Sănătății cu suma de 124.858.607 euro, la care se adaugă TVA, ”faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu”.

Al doilea bon de comandă făcut de Vlad Voiculescu datează din 18.03.2021 și presupune cumpărarea a 6.390.404 doze inițiale de vaccin Moderna.

În urma acestei comenzi, numărul dozelor de vaccin era suficient pentru vaccinarea a 27 de milioane de oameni, număr ce depășește populația totală a României.

Prejudiciul creat în acest caz se ridică la suma de 149.663.262 euro, la care se adaugă TVA. Și în acest caz este vorba de infracțiunea de abuz în serviciu, susțin procurorii.

”Așadar, deși România avea obligația de a achiziționa dozele contractate, semarea Formularului de comandă ținea doar de executarea contractului. Totuși, pentru a crea o aparență de legalitate a acceptării achiziției dozelor de vaccin și a crea o aparentă dezbatere pe acest subiect în ședință de Guvern, ministrul Sănătății, Voiculescu Vasile Vlad a întocmit și susținut Memorandumul nr. 20/5685/THG (…) aprobat în ședința Guvernului din data de 10 martie 2021, de prim-ministrul României, Cîțu Florin Vasile”.

Florin Cîțu, Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu sunt vizaţi în dosarul vaccinurilor de un miliard de euro din pandemie, când, potrivit DNA, au fost cumpărate peste 50 de milioane de doze inutile de vaccin anti-covid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here