Ester Peony va reprezenta România la Eurovision 2019, cu piesa “On a Sunday”, ea fiind aleasă în urma Selecţiei Naţionale, ce a avut loc duminică, la Sala Polivalentă.
Cea care a deschis show-ul Selecţiei Naţionale, duminică seara, a fost câştigătoarea Eurovision 2018, artista israeliană Netta Barzilai. Ea a cântat piesa “Toy”, care i-a adus trofeul competiţiei cântecului European.
Prezent la Sala Polivalentă, ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, a povestit, imediat după cântecul Nettei, cum a sărbătorit victoria acesteia, în Tel Aviv, până dimineaţa, mărturisind că Eurovision este un adevărat fenomen în Israel.
“Am fost cu prietenii mei, m-am uitat la Eurovision şi am zis (…) ‘Dacă Netta câştigă, mă duc în piaţa principală din Tel Aviv şi mă pun într-un bazin de apă’. La ora două dimineaţa, după ce am aflat că a câştigat, m-am dus acolo. Oraşul era plin cu lume. Tel Aviv este un oraş deschis 24 de ore, dar în această seară, toată lumea a fost afară şi am stat acolo şi am sărbătorit până dimineaţă”, a povestit diplomatul.
Ordinea intrării în concurs, decisă prin tragere la sorţi, a fost următoarea: 1. Linda Teodosiu, cu “Renegades”, 2. Olivier Kaye, cu “Right now”, 3. Laura Bretan, cu “Dear Father”, 4. Teodora Dinu, cu “Skyscraper”, 5. Claudiu Mirea, cu “We Are The Ones”, 6. Aldo Blaga, cu “Your Journey”, 7. Ester Peony, cu “On a Sunday”, 8. Letitia Moisescu & Sensibil Balkan, cu “Daina”, 9. Bella Santiago, cu “Army Of Love”, 10. Trooper, cu “Destin”, 11. Dya & Lucian Colareza, cu “Without You (Sin Ti)” şi 12. Mirela Vaida, cu “Underground”.
Reprezentantul României la Eurovision a fost ales de un juriu format din: Tali Eshkoli – Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest – câştigătoarea Eurovision 2013, Deban Aderemi şi William Lee Adams – jurnalişti şi influenceri consacraţi în fenomenul Eurovision Song Contest, Şerban Cazan – Head of Production HaHaHa Production şi artistul moldovean Alex Calancea.
Publicul a fost cel de-al şaptelea jurat al finalei naţionale. În ultimul act al Selecţiei Naţionale, punctajele obţinute prin televot au avut ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului. Telespectatorii şi-au putut exprima votul trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,…12), prin SMS, la 1264.
Spectacolul de duminică a avut trei prezentatori: Aurelian Temişan, Ilinca Avram şi Alina Ionescu şi a inclus şi recitaluri ale artistelor Emmelie de Forest şi Inis Neziri – laureata marelui trofeu Cerbul de Aur de anul trecut.
Sub sloganul “Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări.