PSD a conturat deja guvernul Rafila, astfel că social-democraţii au pregătit variante pentru fiecare minister. Finanţele ar urma să fie conduse de Cristian Socol, iar Ministerul Sănătăţii, de profesorul Adrian Streinu-Cercel.

Social-democraţii au şedinţă joi şi stabilesc ce îi vor cere preşedintelui Klaus Iohannis, mandatul cu care vor merge, precum şi propunerea de premier. 

Tot azi se va da şi un vot în privinţa propunerii ca Alexandru Rafila să fie candidatul PSD ca premier.

În privinţa guvernului conturat de PSD în jurul lui Rafila, propunerea pentru funcţia de prim-ministru, s-au discutat şi posibile variante de miniştri în acest cabinet, dacă până la urmă preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna pe Alexandru Rafila, aşa cum speră cei din PSD.

Guvernul conturat de PSD

Premier – Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii – Adrian Streinu-Cercel
Ministrul Finanţelor – Cristian Socol
Ministrul Economiei – Florin Tudose
Ministrul Educaţiei – Leonard Azamfirei
Ministrul de Interne – Sorin Grindeanu?
Ministrul Apărării – Sorin Grindeanu?
Ministrul Dezvoltării Regionale – Gabriela Firea/Vasile Dîncu
Ministrul Justiţiei – Maia Teodoroiu
Ministrul Muncii – Marius Budăi
Ministrul Transporturilor – Dragoş Benea

PSD, PNL, USR PLUS, AUR și UDMR au trecut pragul electoral la alegerile parlamentare de duminică și vor forma viitorul Parlament, potrivit datelor finale anunțate de Biroul Electoral Central, miercuri seară.

PSD a obținut la Camera Deputaților 28,9%, iar la Senat 29,32%

PNL a primit 25,19% la Camera Deputaților, în timp ce la Senat a primit 25,58%.

Potrivit reprezentanților BEC, datele sunt obținute din centralizarea rezultatelor înainte de soluționarea contestațiilor depuse la Biroul Electoral Central.

Guvernul lui Rafila, pregătit de PSD.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spunea recent, la Antena 3, că medicul Alexandru Rafila este cea mai bună propunere de premier, mai ales în contextul pandemiei COVID. 

Totuşi, social-democraţii nu au susţinere pentru această propunere şi nici nu se gândesc la suspendarea preşedintelui, tot din cauza contextului în care ne aflăm.

“Domnul Rafila este cea mai buna persoană, cea mai competentă pentru a ocupa funcţia de premier”, a spus Marcel Ciolacu, la Antena 3.

PSD nu va face alianţă cu PNL, a declarat preşedintele social-democrat, Marcel Ciolacu, la Antena 3, întrebat dacă ar fi posibil un astfel de parteneriat.

“Din punctul nostru de vedere, nu. Ar fi fost posibilă dacă era o propunere de guvern de uniune naţională şi să depăşim această perioadă de pandemie.

Haideţi să aşteptăm rezultatele oficiale, cred că preşedintele va ţine cont de spiritul Constituţiei, vom fi primul partid invitat şi o să începem neogicerea”, a spus şeful PSD, Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here