Curtea Supremă de Justiție urmează să se pronunțe astăzi în dosarul colaborării lui Traian Băsescu cu securitatea. Fostul președinte a făcut recurs după ce Curtea de Apel București a decis că a fost colaborator al securității.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel a decis inclusiv fostul președinte Traian Băsescu a făcut poliție politică. Cu alte cuvinte, a afectat drepturile și libertățile oamenilor. 

”Ar fi o decizie foarte importantă dacă secția de contencios se va pronunța astăzi. E posibilă totuși și o amânare. Dar, în cazul în care se va pronunța și se va menține ceea ce s-a stabilit ca decizie la fond și anume că Traian Băsescu a făcut poliție politică, atunci aceasta ar putea fi o decizie istorică pentru că, iată, am avut un președinte care a condus 10 ani țara, în condițiile în care CNSAS-ul înainte de a se modifica legea în 2019 a considerat că nu a făcut poliție politică și i-a dat acel ”OK” că poate fi președinte, că poate deține funcțiile pe care le-a deținut. 

Acum este foarte important ce se întâmplă la recurs, cum vor privi judecătorii decizia pe care o vor lua astăzi, pentru că știm bine că în recurs apărătorii lui Traian Băsescu au depus și argumentații cu privire la procedură și mai ales la ceea ce a fost o decizie a Curții Constituționale în ridicarea excepției de neconstituționalitate în dosarul lui Mugur Isărescu. E foarte important, pentru că s-a stabilit de către Curtea Constituțională că este neconstituțională legea modificată”, a declarat Alina Anghelescu la Antena 3. 

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a admis decizia CNSAS, admițând ca Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Potrivit CNSAS, fostul președinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menținerea în țară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanță de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofițer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, și că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenția de a pleca în străinătate și relații cu cetățeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

“Nu am știut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naționale”, s-a apărat el. 

Traian Băsescu a precizat că studenții de la Secția civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicția de a lua legătura cu cetățeni străini, de a avea relații cu aceștia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenți, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here