Lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost amânate din nou, miercuri, pentru a patra oară, din lipsă de cvorum.
CSM trebuia să ia o decizie în privinţa validării în funcţie a noului şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Adina Florea.
Înainte de începerea plenului, preşedintele CSM, Lia Savonea, a afirmat că, în cazul în care nici miercuri nu va fi cvorum de şedinţă, se va discuta pentru a vedea “calea de urmat”.
“Eu vă asigur că nu sunt tensiuni, că sunt relaţii strict instituţionale. Eu mă aştept să fie cvorum, şi nu numai pentru validarea concursurilor de la SIIJ, ci şi pentru rezolvarea situaţiei de la INM şi a unor colegi care au situaţii în aşteptare”, a declarat preşedintele CSM.
Ea a spus că urmează vacanţa judecătorească, membrii Consiliului vor intra în concediu, iar lucrările aflate în dezbaterea plenului au caracter urgent.
Întrebată dacă este necesar să se aştepte raportul GRECO până la luarea unei decizii în cazul şefei SIIJ, Lia Savonea a susţinut că doreşte ca această chestiune să fie discutată în Consiliu.
“Mi se pare cel puţin ironic ca tu să impuţi lipsa de dialog, dar tu de fapt să nu te prezinţi la şedinţă. Noi suntem deschişi, din prima şedinţă am fost deschişi pentru dialog, să ne spunem deschis fiecare părerea, însă din păcate lucrul acesta nu se poate realiza”, a susţinut şefa CSM.
Cât priveşte “urgenţa” numirii Adinei Florea la SIIJ, preşedintele CSM a subliniat că pentru ea este o urgenţă să respecte legea.
Preşedintele CSM a declarat, totodată, că are o relaţie bună cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall. “Nu sunt adepta teatrului scurt sau scenetelor în faţa dumneavoastră. Eu am o relaţie bună cu doamna ministru şi fiecare răspunde pentru felul în care înţelege să se poziţioneze”, a afirmat Savonea.