Gazul despre care compania rusă de stat Gazprom afirmă că este reţinut în Ucraina face parte din rezervele Republicii Moldova şi ţara va plăti pentru el, a declarat miercuri vicepremierul moldovean Andrei Spînu, informează Reuters.

”Gazprom acuză Ucraina şi Moldova de lucruri care nu se întâmplă. Tot gazul furnizat către malul drept (al Nistrului, n.r.) este şi va fi plătit de Moldova”, a scris Spînu pe aplicaţia Telegram.

Potrivit Radio Chişinău, Andrei Spînu a precizat că Republica Moldova are deja peste 200 milioane de metri cubi de gaz în depozite.

”Presiunea, şantajul, ameninţările nu îşi mai au loc. Împreună ne câştigam independenţa energetică”, a subliniat vicepremierul moldovean.

Gazprom a acuzat Kievul că reţine cantităţile de gaz care erau destinate Republicii Moldova şi, în acest context, a anunţat că în 28 noiembrie va începe să reducă livrările de gaz către Republica Moldova via Ucraina. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here