Pentru ardeleni, tot ce e dincolo de Carpați e „Turcia”. Barbarismul. Înapoierea. Necivilizația. Sfârșitul lumii. Ți*ănia, practic. Iar în centrul acestei Turcii ți*ănești stă Satana însuși, cel-al-cărui-nume-nu-trebuie-rostit: bucureșteanul. Așa că nici nu-i zic pe nume, îi zic „mitic” și-și fac cruce cu limba. În afară de Satana, ardelenii mai știu că dincolo de Carpați trăiesc și „sârmele”, în est, și ceva zarzavagii, în sud.
Bănățenii la fel, doar că pentru ei și ardelenii tot un fel de turci sunt.
În Moldova, ăia din Țara de Sus le scuipă semințe-n cap ălora din Țara de Jos. Dar împreună îi înjură pe bucureșteni, că le-au furat capitala. Pentru moldoveni, ardelenii sunt „unguri”, deci n-ai ce să vorbești cu ei că nu te-nțeleg, bănățenii tot așa, dobrogenii sunt „tătari” și oltenii, „turci”.
Dobrogenii nu urăsc pe nimeni, în afară de unguri (nimeni nu pricepe de ce) și de bucureșteni.
Oltenii se au de veri cu toată lumea. Pentru ei, bucureștenii sunt verii lor mai proști și mai îngâmfați; moldovenii, verii lor mai proști și atât; ardelenii, verii lor extraordinar de proști; și dobrogenii, verii lor turci. Bănățenii tot olteni sunt – dar, din păcate pentru ei, corciți cu ardelenii, lucru care-i strică, fiindcă le diminuează semnificativ inteligența.
Cu bucureștenii e cel mai simplu. Pentru ei, oricine nu locuiește în București e țăran. Dacă locuiești în București dar nu te-ai născut aici, tot țăran ești. Bucureștenii sunt convinși că orașul lor e, cum spunea Călinescu, „un sat mai mare”. Dar asta, cred ei, doar pentru că s-a umplut de țărani. Pentru bucureșteni, România se compune, oarecum urmuzian, dintr-un oraș și câteva forme de relief. Pe formele astea de relief trăiesc, evident, țăranii.
Păi și Muntenia?!? Muntenia e periferia Bucureștiului. De-asta orice muntean se consideră în sinea lui un bucureștean nedreptățit.
(Via Mihai Valentin Neagu)
