Medicamentele au fost deja avizate şi s-au întocmit protocoalele de prescriere, astfel că mai este nevoie doar de un ordin al Ministerului Sănătăţii pentru a fi introduse pe listele de compensate. Pentru a avea acces la tratamente inovative trebuie însă îndeplinite anumite condiţii, arată Rador. 

Preşedintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătăţii, conferenţiar doctor Michael Schenker, precizează că, pentru a avea acces la un tratament inovativ, pacientul oncologic trebuie să aibă un diagnostic complet din punct de vedere genetic şi molecular.

“Primul pas trebuie să fie reprezentat de implementarea diagnosticului molecular în practica de rutină. Ştiu că la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate deja se discută intens vizavi de acest subiect şi sperăm ca în viitorul contract-cadru să existe deja această posibilitate de a face astfel de determinări moleculare. Soluţia tehnică există, se numeşte NGS; este cea mai corectă metodă de determinare”, transmite acesta.

Un exemplu de utilizare a acestei determinări este cancerul bronhopulmonar, mai ales pentru pacienţii cu stadii avansate, această formă de cancer având 14 modificări genetice, ce ar putea fi determinate mult mai uşor printr-o singură analiză, în loc de 14 analize, pentru care ar putea să nu existe suficienţă În România, terapia personalizată se utilizează în practica de zi cu zi pentru că sunt multe medicamente decontate de stat.

“Consiliul Director al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a hotărât înfiinţarea unui Consiliu Ştiinţific Consultativ, format din experţi reputaţi din ţara noastră, pe a căror expertiză să ne putem baza atunci când decidem să iniţiem proiecte noi, astfel încât iniţiativele noastre să fie aliniate evidenţelor ştiinţifice la zi şi priorităţilor de sănătate publică din ţară, în interesul pacienţilor de azi şi de mâine. (…) În contextul elaborării normelor de aplicare ale Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului de către MS, dorim ca acest Consiliu să elaboreze şi să propună analize de specialitate echipei desemnate de Ministerul Sănătăţii, să creioneze aceste norme pentru implementarea Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului. Lucrând alături de autorităţi în acest sens, şansele noastre de supravieţuire/vindecare vor creşte proporţional, iar satisfacţia muncii tuturor specialiştilor să fie una deplină”, se arată într-un comunicat de presă al FABC, transmis joi Agerpres. 

Potrivit organizaţiei, o primă întâlnire a consiliului a avut loc, online, pe 18 ianuarie. Atunci s-au hotărât întâlniri periodice, crearea unei platforme de comunicare şi modalităţi de abordare a activităţii.

“Cu acordul membrilor Consiliului Ştiinţific, Consiliul Director al FABC a numit acest Consiliu ‘Tumor Board-ul’ Oncologiei româneşti, pentru a putea transmite un mesaj tuturor celor implicaţi în sistemul de sănătate că doar lucrurile elaborate în echipă pot genera succes şi pot salva vieţi”, se precizează în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here