Surse din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) au precizat, pentru MEDIAFAX, că în şedinţa de joi, membrii Colegiului au dispus trimiterea către secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti o acţiune pentru a fi stabilit dacă fostul preşedinte Traian Băsescu a fost sau nu colaborator al Securităţii.
De altfel, într-un comunicat transmis presei joi, CNSAS arată aceste informaţii, fără a fi precizat însă numele persoanei în cauză: „Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”.
Fostul preşedinte Traian Băsescu este cap de listă din partea PMP, formaţiunea a cărei preşedinte de onoare este, la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019. Tot în comunicatul de joi, CNSAS arată că au fost eliberate adeverinţe pentru 19 persoane, candidaţi la europarlamentare, din care să rezulte că nu au fost colaboratori ai Securităţii. Băsescu nu este pe listă.