Greva profesorilor continuă pe o perioadă nedeterminată. Cadrele didactice refuză ofertele Guvernului chiar și după discuțiile avute azi cu președintele Klaus Iohannis.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a anunțat, în direct la Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN, că profesorii vor continua greva, chiar și după discuțiile purtate astăzi cu președintele României.

”După întâlnirea cu președintele României, după discuțiile pe care le-am avut cu colegii din țară și colegii din București, greva continuă, pentru că au mai fost într-o situație limită. Este vorba de lipsa de încredere. Lipsa de încredere în ceea ce înseamnă factor decizional politic în România.

Pe de o parte, se avansează ideea unui acord politic care să fie girat de președintele României, pe de altă parte, vrem o ordonanță de urgență care ne-ar oferi garanția că pe proiectul viitoarei legi de salarizare se va ține cont de acea grilă negociată la nivelul Ministerului Educației, grilă care există la Ministerul Muncii.

Dar, atenție, ordonanța de urgență, la fel ca și un acord, depind până la urmă, că ne place sau nu, tot de factorul politic. Tot niște politicieni sunt cei care trebuie să adopte actele în cauză și să le pună în aplicare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here