Judecătorii de la Înalta Curte de Casație urmează să discute astăzi, 16 octombrie, în ședință, dacă atacă sau nu la Curtea Constituțională proiectul de lege privind plata pensiilor private, care a fost adoptat, miercuri, de către Camera Deputaților.

Ședința este programată să înceapă de la ora 14.00.

„La data de 16 octombrie 2025, ora 14:00, judecătorii instanței supreme sunt convocați pentru constituirea în Secții Unite în vederea exercitării atribuției prevăzută de dispozițiile art. 27 li. b din Legea 304/2022 privind organizarea judiciară. Ordinea de zi a ședinței: Sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind plata pensiilor private (PL-x nr.320/2025)”, se arată într-un comunicat al ÎCCJ.

Proiectul de lege inițiat de Guvernul Bolojan care prevede modificarea modului în care pot fi retrași banii din pensii private a fost adoptat de Camera Deputaţilor, miercuri, în calitate de for decizional. S-au înregistrat 178 de voturi ”pentru”, 64 de voturi împotrivă şi 22 abţineri. 

Legea prevede că, la pensie, românii vor putea retrage ca avans doar 30% din suma acumulată, iar restul sumei va fi eșalonată la plată cel puțin 8 ani. Excepție vor face pacienții oncologici și persoanele cu fonduri acumulate mai mici decât de 12 ori valoarea pensiei minime, care vor putea retrage toți banii dintr-o singură tranșă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here