Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu Zona Zoster și nu mai vine în România, unde urma să participe la Summitul Formatului București 9 (B9), potrivit Reuters.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu Zona Zoster și, prin urmare, va purta discuțiile programate în Germania și România doar de la distanță, a declarat joi un oficial NATO.

„Secretarul general își va desfășura vizita planificată în Germania și România de la distanță, mai degrabă decât personal”, a declarat oficialul pentru Reuters.

„El a fost diagnosticat cu Zona Zoster, care poate apărea după COVID-19, și lucrează de acasă”.

Stoltenberg a fost testat pozitiv pentru COVID-19 la mijlocul lunii mai. La momentul respectiv, el prezenta simptome ușoare și lucra de acasă, potrivit unui purtător de cuvânt al alianței militare occidentale.

Stoltenberg urma să se întâlnească joi la Berlin cu cancelarul german Olaf Scholz și să participe vineri la o întâlnire cu liderii României, Poloniei și Ungariei la București, scrie Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here