Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că negocierile cu PNL pentru formarea noului guvern nu pot fi făcute altfel decât conform ponderilor parlamentare.

”Avem o ședință a Consiliului Politic Național în care decidem dacă începem sau nu negocierile cu PNL. De asemenea, o să trecem în discuții și programul deja public de guvernare al PNL și vom scoate ceea ce este de neacceptat din punctul de vedere al PSD și condițiile de bază pentru viitorul program de guvernare din partea PSD.

(…) Am văzut și eu știrile și eu am crezut că am fost foarte clar înțeles. Măririle se fac în urma unui buget aprobat. De obicei, pe anul viitor se aprobă în luna noiembrie – decembrie și acolo îți creezi prioritățile. Între prioritățile PSD sunt aceste măriri și vom vedea, în funcție de buget, cât se poate, astfel încât să nu păcălim românii.

În al doilea rând, anul în curs, respectiv aceste luni noiembrie și decembrie, vom vedea după ce vom avea execuția bugetară a lunii a 10-a, respectiv octombrie. Momentan, avem la dispoziție numai execuția bugetară a lunii a 9-a.

…) Pentru că am ajuns la o datorie publică, făcută de către guvernările de dreapta PNL-USR, de aproape 50%. Conform Legii nr. 69, în acest moment nu mai ai voie să faci niciun fel de măriri”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă PSD ar putea renunța la funcția de premier, președinele PSD a răspuns: ”Nu am luat în discuție nicio funcție. Încă suntem în marja programului de guvernare. Să vedem dacă colegii mei decid să facem aceste negocieri”.

Marcel Ciolacu a precizat că nu a avut până acum o discuție cu președintele Klaus Iohannis.

”Negocierile nu pot să fie altfel decât conform ponderilor parlamentare”, a mai spus Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here